Fetele de Aur de la FOTE vor să cucerească și Munchenul

Fetele de Aur de la FOTE vor să cucerească și Munchenul
  • Publicat:
  • Actualizat:

După performanțele extraordinare de la Festivalul Olimpic al Tineretului European, junioarele din lotul național de gimnastică merg cu gânduri mari la Campionatele Europene din Germania, care vor începe săptămâna viitoare.

Viitorul gimnasticii românești sună bine! Amalia Puflea, Amalia Ghigoarță și Sabrina Voinea, 3 dintre junioarele din lotul național de gimnastică al României, s-au comportat excepțional la cel mai
important concurs din cariera lor, Festivalul Olimpic al Tineretului European din Slovacia. Fetele s-au întors acasă cu medalia de aur pe echipe, iar Amalia Puflea cu două medalii de aur și una de argint în finalele pe aparate, fiind cea mai medaliată sportivă din lotul României.

„Sunt mândră de mine, puteam să fac și la paralele și la sărituri mult mai bine dar sunt sigură că la europene va fi și mai bine” – Amalia Puflea, medaliată cu 3 medalii de aur și una de
argint la gimnastică, la Festivalul Olimpic al Tineretului European.

Fetele nu au niciun moment de respiro după ce s-au întors din Slovacia. Duminică vor pleca în Germania, la un alt concurs foarte important, campionatele europene.

„La Munchen mi-am propus să lupt până la capăt și să mă întorc de acolo plină de medalii” – Sabrina Maneca Voina, medaliată cu aur în proba pe echipe la gimnastică, la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Amalia Ghigoarță a dezvăluit că în momentul în care era pe podium și a auzit imnul României, i-au dat lacrimile!

„M-au trecut toți fiorii și am fost foarte bucuroasă că am reușit să se ridice steagul pentru noi” – Amalia Ghigoarță, medaliată cu aur în proba pe echipe la gimnastică, la Festivalul
Olimpic al Tineretului European.

Toți se gândesc la Jocurile Olimpice de la Paris

Cei doi antrenori care le-au însoțit pe fete la FOTE sunt mândri de performanțele lor dar recunosc că aceste medalii sunt un prim pas spre marea performanță și mai este mult de muncă!

„Ne dorim cu toții să ajungem la Jocurile Olimpice și să luăm și medalii” – Lucian Sandu, antrenorul coordonator al loturilor naționale de gimnastică feminină de la Deva.

În link-ul atașat găsiți interviuri cu gimnastele din lotul național, dar și cu antrenorii, precum și ilustrație specială cu medaliile câștigate la FOTE și ilustrație antrenament.

Lucian Sandu: „e rezultatul unei munci de 5 ani”

Performanțele de la FOTE nu sunt unele întâmplătoare pentru gimnastele care anul acesta termină junioratul. De ani buni ele muncesc pentru aceste medalii!

„De 5 ani muncim cu fetele. Suntem foarte mândri. Ne bucurăm că nu este o întâmplare, acum 2 ani la Europenele de la Mersin ne-am întors cu medalii, acum ne am întors cu medalii și sperăm ca și de la Europene de la Munchen să ne întoarcem cu medalii”  – Lucian Sandu, antrenorul coordonator al loturilor naționale de gimnastică feminină de la Deva.

„Sunt foarte fericită că începem din nou să ne revenim în gimnastica de top și vreau să o luăm treptat și crescendo și sunt mândră de ceea ce a ieșit ca final de competiție. Sper ca în viitor
să fie la fel sau chiar mai bine și nu avem nimic altceva de făcut decât să muncim și să ducem culmile gimnasticii mai departe” – Camelia Voinea, antrenoare, CNOPJ Constanța.

Româncele  au câștigat 6 medalii

Junioarele Amalia Puflea, Amalia Ghigoarță și Sabrina Maneca Voinea au câștigat la FOTE  medalia de aur în proba pe echipe, iar Amalia Puflea a mai obținut două medalii de aur, în finalele de la sol și la bârnă și una de argint la individual compus, fiind cea mai medaliată sportivă din lotul României. Cele 3 gimnaste care au reprezentat România cu succes la FOTE fac parte din programul „Țară, Țară, vrem campioane”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Belu și finanțat de OMV Petrom.

Componente ale CNOPJ Deva și Constanța ele sunt antrenate de Camelia Voinea (Sabrina Maneca Voinea) și de Lucian Sandu, Gina Gogean Groza, Ramona Micu și Florin Uzum (Amalia Puflea și Amalia Ghigoarță). Duminică ele vor pleaca în Germania alături de celelalte două sportive din lotul național de junioare care vor reprezenta România la Campionatele Europene de la Munchen, care vor avea loc între 9-14 august.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×